Exerciţiile militare din estul Ucrainei suspendate - Putin retrage trupele
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat ieri retragerea trupelor care efectuau manevre în apropiere de frontiera ucraineană şi a îndemnat Kievul să-şi retragă "imediat" trupele din estul Ucrainei, a anunţat Kremlinul.
"Vladimir Putin i-a ordonat ministrului Apărării să cheme trupele în garnizoane (...), din cauza încheierii exerciţiilor care au necesitat deplasarea lor în regiunile Rostov, Belgorod şi Briansk, vecine cu Ucraina", a anunţat Kremlinul, citat de agenţiile ruse de presă. "Rusia îndeamnă (Ucraina) să pună capăt imediat operaţiunii represive şi violenţelor, (îndeamnă) la retragerea trupelor şi la soluţionarea tuturor problemelor existente prin mijloace exclusiv paşnice", mai afirmă Kremlinul. Potrivit ONU, aproximativ 130 de persoane - militari, separatişti şi civili - au fost ucise în cursul operaţiunii. "Preşedintele Vladimir Putin se felicită pentru primele contacte între Kiev şi susţinătorii federalizării (Ucrainei), care vizează să stabilească un dialog direct, la care trebuie participe toate părţile vizate", afirmă Kremlinul. După o primă "masă rotundă" miercuri, la Kiev, care nu a condus la niciun avans, principalii miniştri din cadrul Guvernului, doi foşti preşedinţi ucraineni, parlamentari şi clerici s-au întâlnit sâmbătă la Harkov (est). La fel ca la primul eveniment, separatiştii, catalogaţi drept "terorişti" de către Kiev, nu au fost reprezentaţi, iar premierul interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk a respins ideea federalizării. Rusia pune la îndoială legitimitatea alegerilor prezidenţiale anticipate programate la 25 mai în Ucraina, în timp ce Guvernul ucrainean efectuează o operaţiune armată - pe care Moscova o cataloghează ca "represivă" - împotriva insurgenţilor separatişti. Moscova a masat în martie trupe - până la 40.000 de militari potrivit occidentalilor - sub pretextul unor manevre, în apropiere de frontiera cu Ucraina, alimentând temeri cu privire la o invazie. Putin a declarat săptămâna trecută că aceste trupe s-au retras, însă Statele Unite au subliniat că nu există dovezi în acest sens, "pentru moment".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.