Experţii internaţionali au început distrugerea - Arsenalul chimic, neutralizat
O echipă internaţională a început, ieri, operaţiunea de distrugere a arsenalului chimic sirian şi a instalaţiilor de producţie, anunţă surse din cadrul misiunii experţilor, citate de AFP.
"Membrii misiunii comune, formată din specialişti ai Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) şi ai Naţiunilor Unite, au început verificarea şi distrugerea arsenalului chimic sirian", conform unui comunicat oficial. Experţii au misiunea neutralizării unui arsenal chimic estimat la 1.000 de tone, inclusiv sute de tone de gaz-muştar şi gaz sarin, în zeci de unităţi militare într-o ţară afectată de doi ani şi jumătate de război civil. Specialiştii internaţionali au misiunea de aplicare a Rezoluţiei 2.118 a Consiliului de Securitate ONU, adoptată în baza acordului ruso-american pentru neutralizarea arsenalului chimic sirian. Statele Unite au atribuit regimului sirian atacul cu arme chimice comis la Damasc pe 21 august şi soldat cu aproximativ 1.400 de morţi. Însă preşedintele Bashar al-Assad susţine că atacul a fost comis de insurgenţi care ar fi adus armamentul neconvenţional din ţări vecine. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.