Explozii puternice şi focuri de armă în capitala turcă - Atentat terosist la Ankara
O explozie puternică s-a produs duminică dimineaţa în centrul capitalei Ankara, în apropiere de Parlamentul turc care urmează să-şi reia activitatea în cursul zilei după vacanţa de vară. Ministerul de Interne turc a anunţat că explozia este un „atentat terorist", relatează AFP.
„Doi terorişti au apărut la bordul unui vehicul în jurul orei 09.30 locală (06:30 GMT) la intrarea în incinta Direcţiei Generale de Securitate a Ministerului de Interne şi au comis un atentat cu bombă", a declarat ministrul de interne, Ali Yerlikaya, precizând că în urma atacului doi poliţişti au fost răniţi uşor.
„Unul dintre terorişti a murit în explozie, iar celălalt a fost neutralizat. Doi dintre ofiţerii noştri de poliţie au fost răniţi uşor" de flăcările provocate de explozie, a mai spus ministrul Yerlikaya pe reţeaua X.
Până în acest moment atentatul nu a fost revendicat. Explozia puternică s-a auzit pe o distanţă de câţiva kilometri. Parchetul General din Ankara a anunţat deschiderea unei anchete şi a interzis accesul în zona unde a avut loc atentatul.
Canalul de televiziune privat NTV a anunţat că schimburi de focuri s-au auzit după explozie, în cartierul în care circulaţia a fost complet blocată şi unde au fost trimise numeroase maşini de poliţie şi ambulanţe.
Cartierul vizat găzduieşte numeroase ministere, precum şi Parlamentul care urmează să-şi reia activitatea duminică de la 14.00 locală (11.00 GMT), după vacanţa de vară. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan urma să ia cuvântul în deschiderea noii sesiuni, potrivit presei turce.
Ankara a fost scena a numeroase atentate în perioada 2015-2016, revendicate de separatiştii kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) sau de gruparea Stat Islamic.
Ultimul atentat comis pe teritoriul Turciei pe 13 noiembrie 2022, pe o arteră comercială din Istanbul, soldat cu şase morţi şi 81 de răniţi, nu a fost revendicat, şi a fost atribuit PKK de către autorităţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.