Fâşia Gaza - Continuă bombardamentele
Aviaţia şi marina israeliene au reluat ieri bombardamentele asupra Fâşiei Gaza, omorând trei persoane, inclusiv un copil în vârstă de cinci ani, după ce duminică, cea mai sângeroasă zi a ofensivei "Pilon de Apărare", au fost ucişi 31 de plaestinieni.
"Numărul martirilor a ajuns la 80 odată cu uciderea lui Nisma Abu Zorr, în vârstă de 23 de ani, Mohammed Abu Zorr, în vârstă de cinci ani, şi Ahid al-Qatati, în vârstă de 35 de ani, într-un raid aerian" care a vizat cartierul Zeitun, în oraşul Gaza, a declarat pentru AFP Ashraf al-Qudra, un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza. Începând de miercuri, când a fost declanşată operaţiunea militară israeliană "Pilon de Apărare" odată cu asasinarea, la Gaza, a lui Ahmad Jaabari, şeful operaţiunilor militare Hamas, 83 de persoane au fost ucise, şi anume 80 de palestinieni, majoritatea civili, şi trei israelieni. Duminică a fost ziua cea mai sângeroasă, în care 31 de palestinieni au fost ucişi, majoritatea femei şi copii. În afară de raidul asupra cartierului Zeitun, aviaţia israeliană a distrus total un sediu de poliţie din oraşul Gaza, în noaptea de duminică spre luni. Nave de război israeliene au bombardat, de asemenea, Fâşia Gaza, în cursul nopţii de duminică spre luni, potrivit unor corespondenţi AFP. Unsprezece dintre victimele de duminică, între care patru femei şi cinci copii, dar şi nouă membri ai unei famii au fost ucişi după-amiaza, într-un bombardament care a distrus un imobil de trei etaje în cartierul Nasser (nord) din oraşul Gaza. "Masacrarea familiei Dallu nu va rămâne nepedepsită", au avertizat Brigăzile Ezzedin al-Qassam, aripa militară a mişcării islamiste palestiniene Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza. "Acest masacru dovedeşte că ocupantul se răzbună asupra unor civili pentru eşecul său militar. Israelienii vor plăti", a insistat Sami Abu Zuhri, un purtător de cuvânt al mişcării. De partea israeliană, sirenele de alertă antiaeriană au răsunat duminică la Tel Aviv pentru a patra zi consecutiv. Poliţia a anunţat ulterior că două dintre rachetele lansate au fost interceptate de sistemul antirachetă Iron Dome. Şapte israelieni au fost răniţi. O clădire de patru etaje a fost lovită din plin.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.