Fermierii europeni încep să câștige în fața „talibanilor ecologiști” din PE - Concesii pentru agricultori
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus retragerea unui proiect de lege menit să reducă la jumătate utilizarea pesticidelor în UE, care a fost blocat de eurodeputaţi şi criticat în recentele proteste agricole.
Element central al Pactului verde european, proiectul legislativ privind pesticidele propus în iunie 2022 de Bruxelles a planificat să reducă la jumătate până în 2030 utilizarea şi riscurile la nivelul UE ale produselor chimice fitosanitare (comparativ cu perioada 2015-2017).
Propunerea, care a fost respinsă la sfârşitul lunii noiembrie în Parlamentul European, în timp ce negocierile dintre state erau împotmolite, „a devenit un simbol al polarizării", a declarat ea în plenul PE la Strasbourg.
„Voi propune (comisarilor) să retragă această propunere", a adăugat ea, fără a exclude o viitoare nouă versiune „mult mai matură, cu participarea părţilor interesate".
„În timp ce Consiliul European se reunea, fermierii din întreaga Europă ieşeau în stradă. Mulţi dintre ei se simt împinşi într-un colţ. Agricultorii sunt primii care resimt efectele schimbărilor climatice. Seceta şi inundaţiile au distrus recoltele şi au ameninţat animalele. Fermierii resimt impactul războiului rus. Inflaţia, creşterea costului energiei şi al îngrăşămintelor. Cu toate acestea, ei muncesc din greu în fiecare zi, pentru a produce alimentele de calitate pe care le consumăm. Pentru aceasta, le datorăm apreciere, mulţumiri şi respect", a afirmat Von der Leyen.
„Este adevărat. Problemele au escaladat în ultimii ani. Agricultorii noştri merită să fie ascultaţi. Ştiu că sunt îngrijoraţi de viitorul agriculturii şi de viitorul lor ca agricultori. Dar ei ştiu, de asemenea, că agricultura trebuie să treacă la un model de producţie mai durabil, astfel încât fermele lor să rămână profitabile în anii următori. Şi vrem să ne asigurăm că agricultorii au controlul în acest proces", a adăugat ea.
„Acesta este motivul pentru care am lansat «Dialogul strategic privind viitorul agriculturii în UE». Am invitat reprezentanţi ai sectorului agricol, ai comunităţilor rurale, ai industriei seminţelor şi îngrăşămintelor, ai sectorului alimentar, dar şi ai sectorului financiar, ai grupurilor de consumatori şi de mediu şi ai ştiinţei. Trebuie să analizăm situaţia împreună, să facem schimb de idei şi să elaborăm scenarii pentru viitor. Trebuie să depăşim o dezbatere polarizată şi să creăm încredere. Încrederea este baza crucială pentru soluţii viabile", a mai atras atenţia şefa CE.
„Sunt multe lucruri în joc pentru noi toţi. Sistemul nostru european de producţie alimentară este unic. Produsele din supermarketurile noastre reflectă varietatea culturilor şi tradiţiilor noastre. Europa are cele mai sănătoase şi de cea mai bună calitate alimente din lume. Mulţumim fermierilor noştri. Ei joacă un rol central în acest sistem şi, desigur, trebuie plătiţi corect pentru acest lucru", a completat ea.
„Este adevărat că oferim un sprijin imens acestui sector. Politica noastră agricolă comună este sprijinită din bugetul UE. Banii sunt importanţi, dar nu sunt totul. Resursele naturale sănătoase sunt, de asemenea, esenţiale pentru menţinerea randamentelor ridicate. Solul fertil, în mod special, a fost întotdeauna coloana vertebrală a mijloacelor de trai ale unui fermier. Dar 60-70% din solurile din Europa sunt acum în stare proastă. Putem inversa aceste tendinţe. Şi mulţi fermieri fac exact acest lucru. Dar trebuie să facem mai mult", potrivit şefei CE.
Ea a mai subliniat că „protecţia eficientă a naturii trebuie să ofere stimulente generoase pentru intervenţie".
„Agricultorii au nevoie de argumente economice utile pentru măsurile de consolidare a naturii - poate că nu am prezentat acest caz în mod convingător. Este necesar un stimulent real care să meargă dincolo de simpla pierdere a randamentului. Subvenţiile publice pot oferi astfel de stimulente şi etichetarea premium, de exemplu în cooperare cu comercianţii cu amănuntul şi cu procesatorii. Conservarea naturii poate avea succes numai printr-o astfel de abordare ascendentă şi bazată pe stimulente. Pentru că numai dacă fermierii noştri pot trăi de pe urma pământului vor investi în viitor. Şi numai dacă ne atingem împreună obiectivele climatice şi de mediu, fermierii vor putea continua să îşi câştige existenţa", a declarat Ursula von der Leyen.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.