Filipine: Confruntări între poliţie şi un clan local
O serie de confruntări au izbucnit ieri, într-o provincie din sudul Filipinelor, între poliţie şi un influent clan local bănuit că ar fi masacrat recent 57 de civili în cadrul unei reglări politice de conturi, informează AFP.
"Au avut loc schimburi de focuri între aceste grupuri şi forţele poliţiei naţionale filipineze", a declarat secretarul de stat pentru Interne, Ronaldo Puno. "În prezent sunt angajaţi în confruntări armate cu membrii forţelor de securitate", a adăugat acesta.
Deocamdată, oficialul nu a făcut referiri la eventuale victime. Poliţiştii au fost atacaţi în timp ce patrulau în căutarea de arme ilegale. "Brusc, a fost deschis focul asupra lor şi a avut loc un schimb de focuri. Pentru că nu şi-au putut părăsi poziţiile, au chemat întăriri", a declarat directorul naţional al poliţiei, generalul Jesus Verzosa. Provincia Maguindanao a fost plasată, sâmbătă, sub regimul legii marţiale, din cauza riscului apariţiei unei rebeliuni în această provincie după arestarea guvernatorului acesteia, Andal Ampatuan. Potrivit anchetatorilor, masacrul ar avea legătură cu rivalităţile dintre clanuri cu privire la controlul asupra acestei provincii, unde sunt prevăzute alegeri în 2010.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.