Focuri de armă au fost trase ieri dimineaţa în apropierea sediului principalului partid aflat la putere, Noua Democraţie (ND, dreapta), la Atena, a anunţat poliţia, după un val recent de incendii de natură criminală împotriva unor sedii ale unor partide politice.

Doi bărbaţi aflaţi pe o motocicletă au tras cu puşca, în aer, către ora locală 2.30, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei. Nu au existat răniţi. Poliţia criminalistică a ridicat de la locul respectiv nouă cartuşe de puşcă de asalt de tip Kalaşnikov, potrivit presei. O fereastră a fost spartă, potrivit unui fotograf al AFP, iar un glonţ a fost găsit în biroul lui Antonis Samaras, potrivit purtătoului de cuvânt al Guvernului, Simos Kedikoglou. "Un glonţ simbolic pentru premier este un lucru fără precedent", a declarat acesta pentru televiziunea NET. "Nu-i vom lăsa să ne terorizeze. Guvernul va face orice va fi necesar pentru a proteja democraţia", a adăugat el. Sâmbătă dimineaţa, două sedii ND au fost incendiate, iar ferestrele unui sediu al partidului socialist Pasok, partener în cadrul coaliţiei aflate la putere, au fost sparte. Vineri dimineaţa, domiciliile a cinci jurnalişti greci au fost vizate de atacuri cu bombe incendiare, care au produs doar pagube materiale. Duminică, domiciliul fratelui unui purtător de cuvânt al Guvernului a fost, de asemenea, ţinta unui incendiu de natură criminală. Această intensificare a violenţelor pare legată de operaţiuni recente ale poliţiei în vederea îndepărtării unor ocupanţi ilegali din clădiri publice, provocând tensiuni puternice cu pricipalul partid de opoziţie Syriza (stânga). O manifestaţie importantă a avut loc sâmbătă la Atena, în semn de protest faţă de expulzări ale unor ocupanţi ilegali din clădiri, la sfârşitul săptămânii. Atacurile de vineri au fost revendicate de grupări necunoscute până în prezent, şi anume Minoritatea Combatantă şi Cercurile Infractorilor/Nuclee de îndrăgostiţi fără credinţă şi lege, care apreciază că mass-media sunt "reprezentanţii oficiali ai sistemului". Parlamentul grec a aprobat sâmbătă un proiect de lege care presupune înăsprirea regimului de impozite pe salariile şi profesiile liberale, o condiţie prealabilă obţinerii de către Grecia a unor împrumuturi suplimentare din partea UE, iar măsuri suplimentare vor fi supuse votului luni. Violenţele "macină economia noastră într-un moment critic", a declarat Simos Kedikoglou.