Fostul preşedinte al SUA a murit la vârsta de 94 de ani - George H.W.Bush a fost înmormântat
Cel de-al 41-lea preşedinte american, George H.W. Bush, a fost înmormântat ieri în Texas după patru zile de omagiu care au oferit o imagine rară de unitate într-o Americă de obicei divizată.
După funeraliile de stat de miercuri de la Washington la care au asistat, împreună, preşedintele Donald Trump şi patru dintre predecesorii săi de la Casa Albă, sicriul lui George H. W. Bush a ajuns la Houston la bordul unui avion prezidenţial. O ultimă ceremonie a avut loc joi, la biserica episcopală St. Martin din Houston, biserica familiei Bush de decenii. Fostul preşedinte a fost apoi înhumat în spatele bibliotecii prezidenţiale George Bush, alături de Barbara, soţia sa timp de 73 de ani, decedată în aprilie, şi de Robin, fata lor, moartă de leucemie când avea 3 ani. Miercuri, la Washington, în Catedrala Naţională, Donald şi Melania Trump au urmărit ceremonia din primul rând, alături de trei foşti preşedinţi democraţi, Barack Obama, Bill Clinton şi Jimmy Carter, şi de soţiile acestora, Michelle Obama, fostul secretar de stat Hillary Clinton şi Rosalynn Carter. George W. Bush i-a adus elogiul funebru tatălui său. Donald Trump i-a salutat pe soţii Obama, aşezaţi chiar lângă el, dar nu şi pe soţii Clinton şi soţii Carter, aflaţi mai departe. Hillary Clinton, fosta sa adversară la prezidenţiale, nu a schimbat nici măcar o privire cu el, comentează AFP. Imediat după, George W. Bush a detensionat atmosfera salutându-i călduros pe toţi foştii preşedinţi şi pe soţiile lor. Apropiaţii i-au făcut lui George H.W. Bush portretul unui om hotărât, dar umil. Într-un discurs personal şi marcat de umor, dar încheiat în lacrimi, fiul său George W. Bush, cel de-al 43-lea preşedinte al SUA, a salutat memoria unui „mare preşedinte”. „Simţul tău moral uriaş, sinceritatea ta şi sufletul tău mare vor române cu noi pentru totdeauna”, a menţionat el. Prinţul Charles, cancelarul german Angela Merkel, regele Abdallah al II-lea al Iordaniei şi regina Rania, preşedintele polonez Andrzej Duda, însoţit de Lech Walesa, s-au numărat printre invitaţi. În Canada vecină, drapelul a fost coborât în bernă la Parlament. Consiliul de Securitate al ONU a ţinut un minut de reculegere. Donald Trump nu a luat cuvântul în timpul ceremoniei, dar de la decesul lui George H.W. Bush, survenit vineri, 30 noiembrie, la vârsta de 94 de ani, actualul lider de la Casa Albă a transmis mai multe semne de respect.
„Nu este vorba de funeralii, ci de o zi de celebrare pentru un om mare, care a dus o viaţă lungă excepţională. Ne va lipsi!”, a scris Trump pe Twitter înaintea ceremoniei. Provenit dintr-o familie bogată din Noua Anglie, George H.W. Bush a fost ultimul preşedinte american (1989-1993) din timpul Războiului Rece şi a condus coaliţia internaţională în timpul Războiului din Golf. Apoi, el a fost învins clar la alegerile din 1992 de Bill Clinton. Cea mai mare parte a instituţiilor administrative au fost închise miercuri, fiind zi de doliu naţional. Nu a funcţionat nici Wall Street, iar voturile din Congres şi dezbaterile de la Curtea Supremă a SUA au fost amânate. Un astfel de „armistiţiu” este rar într-o actualitate a politicii americane în care domină discursurile acide.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.