Fotbalistul Pele, un diamant pentru fiecare gol - Şuviţe de păr transformate în diamante
Pele, o legendă vie a fotbalului brazilian şi mondial, a prezentat luni, la Sao Paulo, o colecţie de diamante sintetice fabricate din şuviţe tăiate din părul său. Peste 1000 de astfel de diamante au fost fabricatem, câte unul pentru fiecare gol.
Un număr de 1.283 de diamante astfel fabricate vor fi puse în vânzare - câte unul pentru fiecare dintre golurile marcate pe parcursul carierei sale de Pele, care este triplu campion mondial cu echipa naţională a Braziliei. Fiecare dintre diamante va conţine un număr gravat, ce corespunde fiecărui gol marcat de Pele. Diamantele sintetice, fabricate cu ajutorul tehnicii HPHT (presiune şi temperatură ridicate), vor costa 7.500 de dolari fiecare şi vor fi comercializate într-o cutie în care se va mai afla o mică statuetă a celebrului fotbalist. Cu ocazia prezentării acestor pietre preţioase, Pele, în prezent în vârstă de 73 de ani, a vorbit despre doi dintre cei mai cunoscuţi jucători din fotbalul actual, argentinianul Lionel Messi şi portughezul Cristiano Ronaldo, dar şi despre echipa sa favorită, Barcelona. Totodată, Pele s-a declarat preocupat de funcţionarea aeroporturilor înainte de Cupa Mondială din Brazilia (12 iunie-13 iulie).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.