Avionul care transporta corpurile celor doi jurnalişti francezi de la Radio France Internationale (RFI), asasinaţi sâmbătă în nord-estul Mali, a aterizat ieri la ora 7.00 (8.00, ora României) pe aeroportul parizian Roissy, a anunţat o sursă aeroportuară, relatează AFP.

Zborul AF3873 a plecat de la Bamako luni seara târziu, având la bord sicriele lui Ghislaine Dupont (57 ani) şi Claude Verlon (55 ani), ucişi prin împuşcare sâmbătă, la puţin timp după ce au fost răpiţi de persoane înarmate la Kidal, un fief al tuaregilor şi rebeliunii acestora. Cei doi jurnalişti francezi de Radio France Internationale (RFI) răpiţi sâmbătă la Kidal, în Mali, au fost ucişi prin împuşcare, de către "grupări teroriste" împotriva cărora luptă Parisul, a declarat duminică şeful diplomaţiei franceze Laurent Fabius, relatează AFP. Cei doi jurnalişti "au fost asasinaţi cu sânge rece. În unul au fost trase două gloanţe, în celălalt cu trei", a declarat Fabius, în urma unei reuniuni de criză prezidate de şeful statului François Hollande. "Asasinii sunt cei împotriva cărora luptăm, adică grupări teroriste care refuză democraţia şi alegerile", a continuat el. Ghislaine Dupont şi Claude Verlon "au fost răpiţi de un mic comando şi duşi în afara (localităţii) Kidal. Corpurile lor au fost găsite la 12 kilometri distanţă(...), la câţiva metri de maşina închisă cu cheia. Nu exista nicio urmă de glonţ pe maşină", a precizat ministrul. "Este necesar să subliniem că securizarea întregii zone şi zonelor vecine va fi, bineînţeles, sporită", a anunţat Fabius, fără să ofere detalii. Partea de nord a Mali, ocupată în 2012 de către islamişti înarmaţi din cadrul Al-Qaida, rămâne foarte instabilă, în pofida unei intervenţii internaţionale armate lansate de Franţa în ianuarie, care vizează în continuare jihadişti în regiune. Aproximativ 200 de militari francezi sunt staţionaţi pe aeroportul de la Kidal, un oraş situat în nordul Mali, în afara controlului autorităţilor de la Bamako şi în care se înfruntă grupări tuarege rivale. Cei doi jurnalişti RFI au fost răpiţi sâmbătă la prânz, în faţa domiciliului unui oficial din cadrul Mişcării Naţionale de Eliberare din Azawad (MNLA, rebeliunea tuaregă) cu care efectuaseră un interviu.