Primarul unei comune franceze a intrat de ieri dimineaţă în greva foamei, în faţa Colegiului Medicilor din Saint-Brieuc, un oraş situat în vestul Franţei, din cauza repartizării unui medic de origine română în localitatea sa.

Jean-Pierre Guilleret, primarul comunei La Motte din departamentul Côtes-d'Armor, în vestul Franţei, a intrat în greva foamei luni dimineaţa, la ora locală 09.30 (10.30, ora României), în semn de protest faţă de sosirea unui medic de origine română în localitate în urmă cu două săptămâni. Primarul denunţă lipsa unui aviz pozitiv al Colegiului Medicilor pentru medicul de origine română, sosit de curând în comuna sa. "Voi rămâne aici până când îmi vor da numărul său" de practician, a anunţat alesul local. Primarul din La Motte a mai declarat că medicul "nu vorbeşte foarte bine franceza" şi că a recurs la acest gest disperat în urma unor presiuni exercitate de către locuitori. Medicul de origine română a fost repartizat în La Motte prin intermediul unei agenţii de recrutare. Colegiul Medicilor din Saint-Brieuc nu a făcut încă nicio precizare în legătură cu acest caz.