Franţa - Vize simplificate pentru specialişti
Franţa va simplifica eliberarea vizelor de circulaţie, valabile între şase luni şi cinci ani, pentru specialiştii străini, au anunţat ieri ministerele franceze de Interne şi de Externe.
Cele două ministere "au dat instrucţiuni reţelei diplomatice şi consulare să amelioreze, unde este posibil, nivelul de eliberare a vizelor de scurtă şedere, numite de «circulaţie», precum şi durata lor de valabilitate", potrivit unui comunicat comun. Vizele de circulaţie permit beneficiarului să rămână în Franţa şi în spaţiul Schengen timp de 90 de zile pe o perioadă de şase luni, fără să mai solicite o nouă viză la fiecare deplasare. Noile măsuri se referă la oameni de afaceri, cadre universitare, oameni de ştiinţă, artişti sau turişti care aleg Franţa ca destinaţie privilegiată, a explicat comunicatul. Este vorba de simplificarea procedurilor pentru cei "care vor să creeze locuri de muncă, să dezvolte schimburi, să participe la munca de cercetare sau de creaţie artistică", potrivit unui angajament din timpul campaniei al preşedintelui François Hollande. În 2011, Franţa a eliberat 1.947.251 de vize de scurtă şedere, între care 1.879.386 ordinare şi 67.865 oficiale, potrivit ultimelor cifre oficiale. Cetăţenii Rusiei (302.047), Chinei (217.070), Marocului (157.750), Algeriei (137.051) şi Turciei (109.463) sunt principalii beneficiari.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.