Fraţii Kouachi au fost îngropaţi la periferia Parisului - Morminte anonime pentru terorişti
Primul atacator de la Charlie Hebdo, Said Kouachi, a fost înmormântat, în secret, vineri spre sâmbătă, cu puţin înainte de miezul nopţii, în zona Reims (est) de la periferia Parisului. Fratele său, Chérif Kouachi, a fost înmormântat în regiunea pariziană Gennevilliers, sâmbătă spre duminică, tot în timpul nopţii. În ambele cazuri, primarii au solicitat ca locurile de veci să fie anonime, pentru ca acestea să nu devină loc de pelerinaj. "Înhumarea lui Chérif Kouachi a avut loc la ora (locală) 23.45 (duminică, 0.45, ora României), în intimitate. Soţia sa nu a dorit să asiste la înmormântare. Nu a asistat nimeni", a precizat primăria. Primarul comunist Patrice Leclerc a declarat că nu a avut "altă opţiune legală decât să lase înhumarea lui Chérif Kouachi să se desfăşoare", dar a cerut ca mormântul să fie anonim. El a refuzat, în schimb, înhumarea în comuna sa a lui Saïd Kouachi. De aceea, fraţii nu au putut fi îngropaţi împreună şi Said a fost înmormântat la Reims. Potrivit legii, este necesar ca rudele unui defunct să ceară autorizarea de înmormântare primarului comunei în care se află cimitirul pe care l-au ales. Primarii nu pot să refuze atunci când este vorba despre locul de reşedinţă sau în cazul în care în localitatea respectivă există un cavou al familiei. În ceea ce-l priveşte pe al treilea jihadist, Amédy Coulibaly - care a omorât o poliţistă şi apoi a luat ostatici într-un magazin alimentar cu specific evreiesc, dintre care a omorât patru persoane, pe 9 ianuarie -, o parte a familiei acestuia a declarat pentru AFP că nu a luat încă o decizie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.