George W. Bush, pe urcuş!
Cota de popularitate a preşedintelui american, George W. Bush, este într-o uşoară creştere în urma uciderii fiilor lui Saddam Hussein, chiar dacă atacurile împotriva forţelor americane nu au încetat, arată rezultatele unui sondaj publicat în ediţia electronică a revistei Newsweek.
Potrivit sondajului, 57 la sută dintre persoanele intervievate sunt de acord cu politica preşedintelui american, cu doi la sută mai mult decât în urmă cu două săptămâni, iar 58 la sută au încredere în modul în care acesta gestionează situaţia din Irak, cu cinci la sută mai mult decât în urmă cu două săptămâni.
După uciderea celor doi fii ai lui Saddam, încrederea americanilor în capacitatea Washingtonului de a gestiona situaţia din Irak a crescut, 21 la sută dintre persoanele intervievate având foarte mare încredere în forţele americane, iar 40 la sută având încredere că Statele Unite vor putea instaura un guvern stabil şi democrat la Bagdad, cu şase şi respectiv un procent mai mult faţă de sondajele similare de acum două săptămâni.
Cu toate acestea, 59 la sută dintre americani apreciază că evenimentele recente nu vor influenţa numărul atacurilor împotriva forţelor americane, iar 69 la sută cred că este foarte important ca Saddam Hussein să fie capturat sau ucis.
În pofida acuzaţiilor că preşedintele Bush a manipulat informaţiile referitoare la Irak, cei mai mulţi dintre americani au încredere în continuare în preşedinte. Potrivit sondajului, 60 la sută dintre persoanele intervievate au încredere în George W. Bush, proporţia fiind egală cu cea din primele luni ale mandatului acestuia. Un total de 56 la sută consideră că preşedintele nu a manipulat intenţionat dovezile cu privire la armele irakiene interzise, cu trei la sută mai mult decât în urmă cu două săptămâni.
Cei mai mulţi dintre americani, 72 la sută, au încredere în abilitatea preşedintelui de a găsi soluţii, cu 12 la sută mai mult decât la începerea mandatului, în 2001, iar 49 la sută dintre americani l-ar vota încă o dată pe George W. Bush.
Sondajul Newsweek a fost realizat de institutul de cercetare a opiniei publice Princeton Survey Research Associates, care a intervievat prin telefon 1.002 adulţi în zilele de 24 şi 25 iulie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.