O fregată militară germană, care transportă 230 de soldaţi, s-a alăturat ieri armatei franceze în sud-estul Mării Mediterane, marcând începutul misiunii Germaniei în lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic.

Fregata a ajuns la miezul nopţii în zonă, pentru a însoţi portavionul francez Charles de Gaulle, care este transportat prin Canalul Suez către Marea Arabiei, a declarat un purtător de cuvânt al armatei. De acolo, Franţa intenţionează să lanseze bombardamente asupra grupării Stat Islamic, care a revendicat atacurile teroriste de la Paris, din 13 noiembrie, soldate cu 130 de morţi. Fregata germană Augsburg, a cărei bază se află pe coasta de nord a Germaniei, a fost implicată anterior în operaţiunea Sophia, de luptă împotriva traficului de persoane pe Marea Mediterană. Pe lângă fregată, şase avioane de vânătoare de tip Tornado - pentru misiuni de recunoaştere - şi 1.200 de militari urmează să fie trimise în regiune.