În acest an, Libia deţine preşedenţia Adunării Generale a ONU, iar, ca urmare, liderul libian Muammar al-Ghaddafi a profitat şi a ţinut un discurs de 96 de minute la tribuna acestui for. În cadrul discursului său, Ghaddafi a desfiinţat Carta Naţiunilor Unite şi a pledat pentru cauza talibanilor, însă i-a adus şi elogii preşedintelui american Barack Obama, despre care a spus că şi l-ar dori preşedinte pe viaţă.

Ţinta principală a discursului liderului libian a fost însă Consiliul de securitate al ONU şi dreptul de veto de care se bucură cei cinci membri permanenţi ai acestuia. Ghaddafi a numit Consiliul de Securitate, "consiliul terorii", acuzându-i pe membii acestuia de feudalism politic şi de dorinţa de a subjuga statele mici. De asemenea, Ghaddafi a învinovăţit Organizaţia Naţiunilor Unite pentru că, după crearea acesteia în 1945, a declanşat 65 de războaie împotriva statelor sărace şi a subliniat că conflictele dintre arabi şi evrei sunt false şi artificial întreţinute, acuzând Vestul de antisemitism, amintind faptul că Holocaustul şi crematoriile din Europa au fost o creaţie occidentală. Liderul de la Tripoli a acuzat aceleaşi puteri occidentale de a fi vinovate de inventarea în laborator a virusului gripei porcine în scopuri militare şi spre beneficiul companiilor farmaceutice gigant, şi a acuzat Israelul de asasinarea fostului preşedinte american J.F. Kennedy. Ghaddafi a luat apoi apărarea talibanilor, subliniind că dacă aceştia doresc să înfiinţeze un stat religios este foarte bine, comparând iniţiativa cu existenţa Vaticanului, care nu reprezintă un pericol.
La tribuna adunării generale a ONU a urcat şi liderul iranian Mahmoud Ahmadinejad, moment în care delegaţii ale mai multor state au părăsit sala. Liderul iranian şi-a direcţionat atacurile împotriva SUA şi a Israelului, subliniind că "nu este acceptabil ca o mică minoritate să domine politica, economia şi cultura într-o mare parte a lumii datorită reţelelor sofisticate şi să instaureze o nouă formă de sclavie şi să distrugă reputaţia altor ţări pentru a-şi atinge obiectivele sale rasiste".