Grecia îşi va vaccina toată populaţia împotrvia gripei A H1N1, a anunţat ieri ministrul Sănătăţii, Dimitris Avramopoulos, fără a preciza dacă această măsură va viza şi imigranţii, mulţi dintre ei albanezi, bulgari şi români, relatează AFP.

"La ordinele premierului (Costas Caramanlis), s-a decis vaccinarea tuturor cetăţenilor şi rezidenţilor din ţară", a declarat Avramopoulos în cadrul unei conferinţe de presă, la încheierea unei reuniuni a Guvernului. "Ţara noastră va fi printre primele ţări care vor obţine vaccinul, dar acesta nu va fi folosit înainte de o autorizaţie oficială internaţională şi europeană", a adăugat ministrul grec. Grecia are aproximativ 11 milioane de locuitori. Pentru moment nu se ştie dacă această măsură va fi aplicată şi numeroşilor imigranţi legali sau ilegali care se află în ţară, cei mai mulţi albanezi, bulgari şi români. Grecia numără 700 de cazuri de gripă A H1N1, majoritatea benigne, iar 15 persoane sunt în prezent spitalizate, dintre care patru sunt în stare gravă, în special o adolescentă britanică în vârstă de 16 ani.