Grupul a fost eliberat după ce SUA şi-a cerut scuze - Iranul eliberează marinarii reţinuţi la Golful Persic
Marinarii au fost reţinuţi marţi, după ce unul dintre cele două vase la bordul cărora se aflau s-a defectat în timpul unei misiuni de antrenament, potrivit Washingtonului. Potrivit unui comunicat citat de presa iraniană de stat, grupul a fost eliberat după ce Washingtonul şi-a cerut scuze. Incidentul are loc într-un context sensibil, în care Statele Unite şi Iranul încearcă să implementeze un acord cu privire la activităţile nucleare iraniene.Un oficial american a confirmat pentru agenţia Reuters eliberarea marinarilor.
"Incursiunea" a fost "neintenţionată", afirmă Gardienii Revoluţiei într-un comunicat citat de presa de stat. Anterior, comandantul Forţelor navale din cadrul Corpului Gardienilor Revoluţiei, generalul Ali Fadavi, s-a declarat mulţumit că în spatele "incursiunii" se află o defecţiune mecanică. "Am conchis că intrarea americanilor în apele noastre tertoriale nu a fost ostilă, în scopuri de spionaj sau alte fapte de acest fel", a declarat el pentru televiziunea iraniană.
Secretarul de Stat american John Kerry l-a sunat pe ministrul iranian de Externe Javad Zarif imediat după incident. Cei doi şefi ai diplomaţiilor au dezvoltat o relaţie personală în timpul negocierilor în dosarul nuclear. Marinarii reţinuţi - nouă bărbaţi şi o femeie - au fost conduşi pe Insula Farsi, în mijlocul Golfului, unde Iranul are o bază navală.
În fotografii publicate pe site-ul Gardienilor Revoluţiei, grupul apare aşezat pe un covor persan, iar femeia cu capul acoperit cu o eşarfă. În pofida acordului nuclear încheiat cu şase mari puteri anul trecut, tensiunile între Iran şi Statele Unite sunt în continuare puternice. Marina iraniană a efectuat în decembrie teste de obuze în apropierea unor nave americane de război, în Strâmtoarea Ormuz, un gest denunţat de Washington drept "extrem de provocator".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.