Guvernul francez interzice abaya în şcoli - Religia şi statul, separate
Franţa va interzice portul abaya în şcolile de stat, a anunţat duminică ministrul educaţiei naţionale din această ţară, Gabriel Attal, care a precizat că decizia a fost luată în numele laicităţii, pentru a pune capăt controverselor din jurul acestui veşmânt larg şi lung purtat în mod tradiţional de unele eleve musulmane, informează AFP şi dpa.
„Am decis să nu se mai poată purta abaya la şcoală", a declarat Gabriel Attal duminică seara la postul de televiziune TF1.
Ministrul francez, care de la preluarea funcţiei, vara aceasta, a adoptat o atitudine fermă în problemele de laicitate, a apreciat că a te duce la şcoală în abaya este „un gest religios, menit să testeze rezistenţa Republicii (Franceze) asupra sanctuarului laic pe care trebuie să-l reprezinte Şcoala".
„Când intraţi într-o clasă, trebuie să nu puteţi identifica religia elevilor atunci când îi priviţi", a explicat Attal duminică la TF1.
Problema acestei ţinute tradiţionale este una sensibilă, Consiliul Francez de Cult Musulman (CFCM) apreciind la rândul său că abaya nu este un însemn religios musulman. Portul abaya este „mai ambivalent decât un văl", potrivit lui Haoues Seniguer, specialist în islamism.
Legea din Franţa impune o separare strictă între stat şi religie.
Se estimează că între 3,5 şi 6 milioane de musulmani trăiesc în această ţară cu 67 de milioane de locuitori. Afişarea în public a unor simboluri văzute ca religioase a provocat în mod repetat controverse, în special atunci când este vizat islamul.
În 1994, a fost adoptată o lege ce permite doar portul de simboluri religioase discrete în şcoli. Zece ani mai târziu, portul de văl pe cap în şcoli a fost total interzis, dar nu şi al acoperământului evreiesc kipa sau al crucii creştine.
În 2010 a urmat interzicerea de a purta în public văl islamic integral, care acoperă toată faţa.
Noua decizie a actualului ministru francez al învăţământului a fost aplaudată de dreapta politică. Eric Ciotti, din partea partidului Republicanii, a scris pe platforma X (fostă Twitter): „Noi am cerut de mai multe ori interzicerea abaya în şcolile noastre. Salut decizia ministrului educaţiei naţionale care ne dă dreptate".
În schimb, Clementine Autain, parlamentară franceză din partea partidului de stânga Franţa Nesupusă (LFI), şi-a exprimat indignarea în legătură cu „poliţia vestimentară", calificând drept „neconstituţional" şi „contrar principiilor fondatoare ale laicităţii" anunţul lui Gabriel Attal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.