Iarna va dura încă şase săptămâni în SUA - Marmota şi-a văzut umbra
Ca în fiecare an, potrivit unei tradiţii care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, membrii Clubului Marmotei, purtând frac şi joben, s-au reunit, pe 2 februarie, în zorii zilei, pentru a scoate animalul din vizuină ca să afle cele mai recente previziuni meteorologice ale acestuia. Ieri, la ora locală 07.25, într-o dimineaţă aspră, înnorată şi ceţoasă, marmota Phil şi-a văzut umbra atunci când a ieşit din bârlogul său din localitatea Punxsutawney. Potrivit tradiţiei, apariţia umbrei lui Phil înseamnă că iarna va dura până la jumătatea lunii martie. Dacă Phil nu şi-ar fi văzut umbra, ar fi însemnat că primăvara soseşte timpuriu în Statele Unite în acest an. Predicţia făcută de marmota Phil ar putea să îi deprime pe mulţi dintre americanii de pe coasta estică a Statelor Unite ale Americii, puternic afectată în ultimele săptămâni de fronturile atmosferice de origine polară. De la prima sa predicţie, realizată în 1887, Phil şi-a văzut umbra de 100 de ori, iar de 17 ori, marmota nu a văzut-o. Deşi există nouă ani care lipsesc din înregistrările oficiale, americanii spun că Phil a efectuat predicţii în fiecare an, fără excepţie. Nimeni nu pune sub semnul întrebării dăruirea marmotei Phil pentru aceste prognoze meteo, însă acurateţea lor reprezintă o sursă de controverse în Statele Unite ale Americii. Anul trecut, Phil nu şi-a văzut umbra, fapt care anunţa o primăvară timpurie. Cu toate acestea, gerul şi furtunile de zăpadă de pe coasta estică americană au durat până după jumătatea lunii martie. Procurorul din Butler County, o regiune din statul Ohio, a cerut din această cauză "pedeapsa capitală" pentru Phil, care a fost acuzat că "a anunţat în mod eronat sosirea timpurie a primăverii". O firmă de avocatură din Pennsylvania a sărit în ajutorul marmotei, susţinând că acel procuror din Ohio nu avea jurisdicţia necesară pentru a putea să îl pună pe Phil sub acuzare. Site-ul oficial al marmotei Phil afirmă că animalul a asigurat o prognoză corectă în 100% din cazuri. Însă National Climatic Data Center, afiliat National Oceanic and Atmospheric Administration, afirmă că previziunile lui Phil au demonstrat că marmota "nu a avut talente predictive" în ultimii ani. Site-ul AccuWeather afirmă că rozătorul are o rată de acurateţe de 80%. În ceea ce priveşte previziunea din acest an, reprezentanţii site-ului AccuWeather se declară în procent de 50% cu prognoza făcută de Phil, considerând că Statele Unite vor avea în săptămânile următoare 50% iarnă şi 50% primăvară. Iarna nu va renunţa la dominaţia sa asupra nordului american, iar primăvara va sosi într-adevăr mai repede ca de obicei în sudul teritoriului american. Tradiţia observării comportamentului acestui mamifer rozător datează de pe vremea primilor imigranţi germani din secolul al XVIII-lea, iar fermierii acelor vremuri ţineau cont de "prognoza" marmotei Phil pentru a determina data viitoarelor însămânţări agricole. Ziua marmotei, sărbătorită pe 2 februarie, a devenit un fenomen mediatic în Statele Unite, unde mii de persoane şi câteva zeci de jurnalişti se reunesc în satul Punxsutawney din statul Pennsylvania pentru a asista la acest eveniment.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.