În Coreea de Sud - Scurgere a unui produs toxic la o uzină Samsung
O scurgere a unui produs chimic toxic, la o uzină aparţinând Samsung Electronics, în Coreea de Sud, a cauzat moartea unui angajat şi rănirea altor patru, a anunţat gigantul în domeniul electronic marţi.
Cele cinci persoane au fost chemate în noaptea de duminică spre luni să oprească o scurgere de acid fluorhidric diluat, la o uzină de la Hwaseong, la aproximatuv 40 de kilometri sud de Seul, a precizat un purtător de cuvânt al grupului Samsung. Una dintre ele s-a plâns de dureri la nivelul gâtului şi pieptului, luni, şi a fost spitalizată. A murit câteva ore mai târziu. Celelalte patru persoane, puse sub observaţie, au fost externate, a adăugat purtătorul de cuvânt. Acidul fluorhidric este o otravă violentă, care poate afecta plămânii, oasele şi sistemul nervos şi arde pielea. În accidentul de la Hwaseong este vorba despre o scurgere de doi-trei litri din acest produs. Scurgerea a fost oprită. "Situaţia este sub control, iar Samsung va ancheta asupra circumstanţelor acestui accident", a declarat grupul. Uzina în care s-a produs accidentul fabrică cipuri electronice. Samsung Electronics este numărul unu mondial în producţia şi vânzarea de cipuri de memorie, televizoare cu ecran plat şi telefoane multifuncţionale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.