În Egipt - Mandat pentru arestarea liderului Fraţilor Musulmani
Procurorul general egiptean a ordonat miercuri arestarea liderului suprem al mişcării islamiste Fraţii Musulmani, Mohamed Badie şi a altor oficiali de rang înalt din confrerie, în cadrul violenţelor care s-au soldat cu peste 50 de morţi luni, a anunţat o sursă judiciară.
Potrivit aceleiaşi surse, ei sunt acuzaţi de incitare la violenţă în legătură cu aceste confruntări sângeroase ce au avut loc în faţa sediului Gărzii Republicane, la Cairo, în cursul unei manifestaţii a unor susţinători ai fostului preşedinte islamist Morsi. Badie şi alţi oficiali din cadrul mişcării Fraţii Musulmani sunt vizaţi deja de un mandat de arestare, pentru violenţe anterioare. În contextul în care serviciile de securitate au anunţat arestarea sa cu o zi înainte, liderul suprem şi-a făcut apariţia în public vinerea trecută, la Cairo, îndemnându-i pe susţinătorii lui Morsi să rămână mobilizaţi "cu milioanele", până la reinstalarea la putere a fostului preşedinte destituit de armată.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.