În Fâşia Gaza, 72 de ore de pace
Israel şi Hamas au convenit asupra unei încetări a focului de 72 de ore în Fâşia Gaza, teatrul unei ofensive militare israeliene îndepând cu 8 iulie, a anunţat vineri dimineaţa secretarul de Stat american, John Kerry, aflat într-o vizită la New Delhi.
Potrivit lui Kerry, cele două părţi vor înceta ostilităţile vineri, la ora locală 8.00 (8.00, ora României), iar la Cairo vor începe negocieri între israelieni şi palestinieni. "Această încetare a focului este foarte importantă, în scopul de a oferi civililor inocenţi un răgaz pentru a se aproviziona cu cele necesare", a declarat Kerry. "În timpul acestui armistiţiu (de 72 de ore) civilii din Fâşia Gaza vor primi ajutor umanitar şi vor avea ocazia de a-şi continua activităţile vitale", a adăugat el. Kerry a precizat că face acest anunţ în comun cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, de asemenea, implicat în căutarea unei soluţii acest conflict.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.