În Olanda, anchetă cu privire la traficul de organe
Spitalul Universitar din Rotterdam, susţinut de EUROPOL, va conduce o anchetă internaţională, la care participă şi institute româneşti, asupra traficului cu organe, cu scopul de a stabili amploarea activităţii unor organizaţii criminale în acest sector, a anunţat joi spitalul.
"În cadrul acestei anchete, Spitalul Erasmus vrea să culeagă informaţii asupra acestei forme grave de criminalitate relativ noi, cu scopul de a o combate mai bine", a anunţat spitalul într-un comuncat. Institute române, suedeze, bulgare şi spaniole, dar şi ONU, vor participa la anchetă, finanţată de către Comisia Europeană (CE). Cu o durată de trei ani, ancheta se va concentra asupra procesului de prelevare ilegală de organe, cel mai frecvent rinichi, dar şi ficat. "Din cauza unei cerei mari de organe, există tot mai multe indicii cu privire la existenţa unui turism (al traficului de) organe, (constând în) vizite ale unor pacienţi în străinătate, în vederea efectuării unor transplanturi de organe, posibil să fie cumpărate", a anunţat Spitalul Erasmus. "Donatorii sunt (...) adesea victime ale traficului de persoane", a adăugat instituţia. "Ştim puţine lucruri despre frecvenţa (acestor acte) şi despre modul în care procedează organizaţii criminale, medici şi alte persoane implicate", a subliniat spitalul. Şapte persoane, majoritatea medici, sunt judecate în prezent în Kosovo de către magistraţi UE pentru transplanturi ilegale de organe într-o clinică de la Priştina. Traficul vizează transplanturi de organe şi donatori recrutaţi în Europa sau Asia Centrală, cărora li se promit sume de aproximativ 15.000 de euro. Primitorii de organe sunt pregătiţi să cheltuiască, fiecare, sume care ajung până la 100.000 de euro. Potrivit raportului unui parlamentar elveţian adoptat în ianuarie 2011 de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Euroepi (APCE), acest caz ar putea să aibă legătură cu un presupus caz de trafic cu organe ale unor persoane luate prizonieri, în principal sârbi, în timpul Războiului din Kosovo (1998-1999), de care este acuzată gherila kosovară.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.