În pofida tensiunilor, americanii şi ruşii s-au întâlnit
Americanii şi ruşii s-au întâlnit, ieri, la Washington la nivel de miniştri, cu scopul de a continua dialogul între cele două puteri, care întreţin relaţii foarte reci, şi în contextul anulării, cu două zile în urmă, a unui summit între preşedinţii Barack Obama şi Vladimir Putin, relatează AFP.
Această întâlnire "2+2" între secretarii de Stat John Kerry şi Apărării Chuck Hagel şi omologii lor ruşi Serghei Lavrov şi Serghei Şoigu a avut loc la Departamentul de Stat ieri înainte de prânz, după care Kerry şi Lavrov s-au întâlnit separat. De altfel, cei doi se întâlnesc şi se sună foarte frecvent şi ar întreţine relaţii personale foarte bune. Însă relaţiile diploamtice între foştii inamici din Războiul Rece au coborât la un nivel rar atins în ultimii ani, după ce preşedintele Obama şi-a anulat miercuri summitul cu Putin. Evenimentul era prevăzut la începutul lui septembrie la Moscova, înaintea summitului G20 de la Sankt Petersburg, în perioada 5-6 septembrie, în cadrul căruia Obama şi Putin urmează, totuşi, să se întâlnească. Cu scopul de a justifica această palmă, fără precedent din anii '60, în istoria tumultuoasă americano-rusă, Washingtonul a invocat "lipsa unor progrese recente" într-un număr de dosare ca apărarea antirachetă, neproliferarea nucleară, comerţul şi drepturile omului. De asemenea, americanii se declară "dezamăgiţi" de ruşi în afacerea Snowden. Moscova s-a declarat, la rândul ei, "dezamăgită" de decizia preşedintelui Obama. Însă niciuna dintre cele două ţări nu a invocat o ruptură. "Relaţiile noastre cu ruşii sunt importante, vorbim despre numeroase subiecte, am reuşit să cooperăm şi să găsim noi domenii de cooperare", a oferit asigurări Jay Carney, un purtător de cuvânt al Casei Albe.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.