Peste 2.000 de persoane au fost evacuate din locuinţele lor în mai multe sate din regiunea Valencia, în estul Spaniei, unde un incendiu s-a declanşat duminică, au afirmat luni serviciile de urgenţă din regiune.

"Circa 2.000 de persoane au fost evacuate, ca măsură de precauţie, la Bugarra", la aproximativ 50 de kilometri nord-vest de Valencia, au comunicat serviciile de urgenţă pe Twitter. Garda civilă a trecut, de asemenea, la evacuări în satele vecine Chulilla şi Gestalgar, care numără circa 1.500 de locuitori, şi, preventiv, la evacuarea a "circa o sută de persoane din satele Sot de Chera şi Pedralba", au adăugat acestea. "Focul este sub control", a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă din regiune. În timpul nopţii, peste 350 de pompieri s-au luptat cu flăcările, în timp ce aproximativ 20 de avioane şi elicoptere urmau să participe la operaţiuni în cursul dimineţii. n Spania au avut loc în această vară incendii devastatoare, după cea mai secetoasă iarnă din ultimii 70 de ani. De la începutul lunii iulie, 50.000 de hectare de vegetaţie au ars în regiunea Valencia. Potrivit datelor ministerului Agriculturii, flăcările au afectat 184.831 de hectare în perioada 1 ianuarie - 16 septembrie, sau 0,66 la sută din suprafaţa forestieră a ţării.