În Spania, tentativă de sinucidere prin incendiere
Un bărbat a suferit arsuri grave după ce pare că a încercat să se autoincendieze joi, lângă oraşul Malaga, în sudul Spaniei, o a doua tentativă de sinucidere de acest fel în regiune, a anunţat poliţia.
Poliţia a descoperit bărbatul, în vârstă de 63 de ani, prezentând arsuri grave, în urma a ceea ce pare să fie "o tentativă de sinucidere", în apropierea unei maşini în flăcări, pe o autostradă, în apropiere de Malaga, potrivit unui comunicat. Poliţia nu a furnizat detalii cu privire la ars. Bărbatul a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Carlos Haya, în apropierea căruia un bărbat în vârstă de 57 de ani a încercat să se autoincendieze miercuri, suferind arsuri grave, potrivit unor surse spitaliceşti. Ziarul El Mundo, citând un martor, a scris că bărbatul care a încercat să se sinucidă miercuri era şomer şi avea probleme financiare. Mai multe persoane îndatorate şi ameninţate cu expulzarea din locuinţă s-au sinucis, în ultima lună, în Spania. Spania se confruntă de mai mulţi ani cu o severă criză economică. Cu scopul de a reduce deficitul public, Madridul efectuează o cură de austeritate dură, tot mai contestată de către economişti, fiind percepută ca o frână în calea reluării creşterii economice şi denunţată în mod frecvent în cadrul unor manifestaţii de masă, în Spania.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.