În SUA - Un fost poliţist este în război cu LAPD
Aproximativ 200 de poliţişti au încercuit o cabană din regiunea Los Angeles, unde fostul poliţist, puternic înarmat, s-a baricadat. Un poliţist a fost ucis şi un altul rănit în schimburile de focuri dintre fugar şi forţele de ordine, au confirmat autorităţile. "Al doilea poliţist este în prezent operat şi trebuie să iasă curând", a declarat Cindy Bachman, purtătoare de cuvânt a biroului şerifului din districtul San Bernardino. Bachman a precizat că respectiva cabană, situată în apropiere de staţiunea de ski Big Bear, la două ore de Los Angeles, este în prezent "în flăcări", aşa cum arătau şi imaginile transmise de televiziuni. "Ne aşteptăm la o noapte lungă. Tot sectorul este înconjurat", a adăugat aceasta. Poliţia din Los Angeles a precizat anterior în cursul după-amiezii că un bărbat s-a refugiat într-o cabană şi că "probabil" este vorba de Christopher Dorner, un fost poliţist care a pornit o vendetă împotriva LAPD. Christopher Dorner, în vârstă de 33 de ani, ar fi încercat să intre prin efracţie într-o casă din Big Bear, o staţiune de ski aflată la două ore de Los Angeles, declanşând răspunsul imediat al poliţiei, care căuta activ suspectul în această Militar în rezervă şi fost ofiţer al poliţiei din Los Angeles (LAPD), Dorner, este suspectat că a pornit într-o răzbunare criminală împotriva LAPD, după concedierea sa din forţele de ordine în 2008. Acesta a publicat un manifest pe Internet în care ameninţa direct LAPD şi mai mulţi membri ai acesteia, provocând plasarea sub protecţie a aproximativ 50 de persoane. Acesta a fost inculpat luni pentru uciderea unui poliţist şi trei tentative de omor pentru că a tras asupra altor trei ofiţeri. El este de asemenea suspectat că a ucis un cuplu la 3 februarie, printre care şi fiica unui poliţist pe care îl considera responsabil de concedierea sa din LAPD pentru declaraţii false la adresa unui superior.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.