O nouă epidemie de febră hemoragică generată de virusul Ebola s-a declanşat în Uganda, unde a provocat deja moartea a două persoane la nord de Kampala, la o lună după precedentul val soldat cu 17 morţi în vest, a anunţat ministrul ugandez al Sănătăţii, citat de AFP.

Eşantioanele prelevate de la două persoane, membre ale aceleiaşi familii, decedate pe rând începând de sâmbătă, la circa 50 de kilometri nord de capitala ugandeză, s-au dovedit pozitive pentru virusul Ebola, mortal şi foarte contagios, a anunţat ministrul Christine Ondoa.