Încă un caz de agresiune împotriva unei persoane de culoare
Încă un caz de agresiune a poliţiştilor asupra unui cetăţean de culoare zguduie America. După ce familia a aflat iniţial că Ronald Greene a murit în 2019 într-un accident auto, totul a fost spulberat recent, după ce agenţia AP a obţinut imagini în care se poate observa cum acesta este agresat.
După ce familia a aflat de la autorităţi că Ronald Greene a murit într-un accident auto, un raport preliminar de investigaţie spunea câteva luni mai târziu că acesta a murit de fapt după ce a rezistat şi s-a luptat cu forţele de ordine, după ce urmărirea lui s-a încheiat cu un accident.
Acum, după mai bine de doi ani, filmul a fost obţinut de Associated Press şi arată ce s-a întâmplat cu Greene după prăbuşirea pe un drum întunecat, în afara oraşului Monroe din nordul Louisianei, pe 10 mai 2019.
În trei scurte clipuri video postate de agenţia de ştiri, Greene poate fi auzit cerându-şi scuze ofiţerilor în acea noapte, spunând că este speriat şi implorând mila lor.
„OK, OK”, se aude Greene spunând: „Îmi pare rău. Mi-e frică. Ofiţer, mi-e frică. Sunt fratele tău. Mi-e frică”.
Cu câteva clipe înainte, un ofiţer s-a apropiat de maşina lui Greene, cu arma. După ce a fost imobilizat, Greene poate fi auzit gemând în timp ce se află încă pe pământ şi este pus în cătuşe de un ofiţer, în timp ce un alt ofiţer îl loveşte de câteva ori. Un polițist poate fi auzit spunând: „Am sânge peste tot, sper că tipul ăsta nu are SIDA”, pe măsură ce Greene continua să geamă. La un moment dat, un ofiţer îl târăşte pe Greene.
Associated Press relatează că Greene este lăsat întins cu faţa în jos, gemând mai mult de nouă minute, în timp ce ofiţerii foloseau şerveţele de dezinfectant pentru a-şi spăla sângele de pe mâini şi feţe.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.