Începe iarna în Ucraina - 10 milioane de persoane fără energie electrică
Temperaturile au scăzut vertiginos în Ucraina în această săptămână, punând rețeaua electrică a țării sub o presiune suplimentară, în timp ce inginerii încearcă să repare daunele cauzate de noile atacuri cu rachete rusești, potrivit companiei energetice de stat.
„Din cauza scăderii dramatice a temperaturilor, consumul de electricitate crește zilnic în acele regiuni din Ucraina în care alimentarea cu energie electrică a fost deja restabilită după loviturile masive cu rachete din 15 noiembrie asupra infrastructurii energetice. Acest lucru complică situația deja dificilă din sistemul energetic”, a declarat vineri Ukrenergo într-un comunicat.
Ultimul bombardament al rușilor a vizat infrastructura critică din mai multe orașe ucrainene, lăsând 10 milioane de persoane fără energie electrică, potrivit președintelui Volodimir Zelenski.
Ukrenergo a precizat că restricționează utilizarea energiei electrice în anumite zone ca „măsură necesară pentru a păstra stabilitatea sistemului energetic” și că are echipe „care lucrează non-stop pentru a restabili infrastructura avariată pentru a reda lumina ucrainenilor”.
În multe părți ale Ucrainei, inclusiv în capitala Kiev, joi a căzut prima ninsoare a sezonului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.