Într-o ţară măcinată de conflicte şi volenţă, Al-Assad a depus jurământul
Bashar al-Asssad a deps ieri jurmântul pentru un nou mandat de preşedinte, de şapte ani, în contextul în care atenţia internaţională este îndreptată asupra altor conflicte multiple care devastează regiunea, relatează AFP.
Sfidându-i pe occidentali, care pariau pe îndepărtarea sa rapidă de la putere, autocratul în vârstă de 48 de ani a organizat o ceremonie impozantă la palatul său, care domină capitala, la care a invitat aproximativ 1.000 de persoane, în cadrul căreia a depus jurământul şi a anunţat "liniile mari" ale celui de-al treilea mandat de şapte ani, potrivit unei surse apropiate puterii citate de AFP. Într-o Sirie vlăguită, în care violenţele s-au soldat cu aproximativ 170.000 de morţi şi milioane de refugiaţi în ultimii trei ani, în timp ce jihadişti ultraradicali din cadrul grupării Statul Islamic (SI) domină estul ţării, al-Assad a fost ales pe 3 iulie într-un scrutin denunţat drept o "parodie a democraţiei" de către criticii săi. "Situaţia în Orientul Mijlociu este fluctuantă. Iar, din nefericire pentru sirieni, această instabilitate a distras atenţia comunităţii internaţionale", declară pentru AFP Samir Nachar, un membru al Coaliţiei opoziţiei siriene. "Să se concentreze, oare, asupra Statului Islamic? Asupra Irakului? Asupra Egiptului? Asupra Palestinei?", adaugă el. "Trebuie să mărturisesc că al-Assad a reuşit în mare măsură să se plaseze într-o poziţie (favorabilă) în comparaţie cu Statul Islamic şi extremismul", spune opozantul. Unii experţi apreciază că ascensiunea jihadiştilor a fost un adevărat "cadou" pentru al-Assad, care nu a încetat să-i prezinte rebeli ca pe nişte "terorişti" şi care poate, de-acum, să se prezinte pe sine occidentalilor ca inamic al extremismului. "Le spune: eu sunt omul vostru în regiune şi pot să fac faţă teroriştilor şi extremiştilor, susţineţi-mă şi să-mi fiţi recunoscători", a declarat Nachar.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.