Bosnia are nevoie de un ajutor financiar în valoare de 210 milioane de dolari în următoarele şase luni, pentru susţinerea proiectelor prioritare în urma inundaţiilor istorice care au afectat regiunea la jumătatea lunii mai, au apreciat reprezentanţi ai Naţiunilor Unite.

Naţiunile Unite au primit deja 1,2 milioane de dolari pentru două proiecte de curăţare, în special a unei mine, a precizat Cihan Sultanoglu, reprezentant al Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD). Minele şi dispozitivele explozive datând din războiul din Balcani din anii '90 se aflau pe o zonă inundată de 800 de kilometri pătraţi şi, din acest motiv, operaţiunile de curăţare sunt costisitoare şi dificile. Peste 75.000 de locuinţe au fost acoperite de ape şi peste 2.000 au fost distruse, afectând aproape 60.000 de copii, a adăugat reprezentantul ONU. Pierderile economice ar putea depăşi 1,3 miliarde de dolari în urma inundaţiilor din Bosnia, a mai afirmat reprezentantul ONU. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) estima la sfârşitul lunii mai la peste trei miliarde de euro pagubele produse în Serbia şi Bosnia în urma celor mai grave inundaţii din regiune. În total, 77 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor din Serbia, Bosnia, Croaţia, dintre care 51 în Serbia.