Irakienii au bombardat convoiul teroristului - Atac la liderul Statului Islamic
„Forţele aeriene irakiene au bombardat convoiul teroristului Abu Bakr al-Baghdadi în timp ce se îndrepta spre Karabla, pentru a participa la o reuniune cu comandanţii SI", se arată în comunicat. Armata a precizat că forţele aeriene au bombardat de asemenea locul în care Baghdadi urma să se întâlnească cu comandanţii grupării Stat Islamic. „Locul întâlnirii a fost de asemenea bombardat şi mulţi dintre liderii grupării au fost ucişi sau răniţi. Soarta asasinului al-Baghdadi este necunoscută, acesta fiind luat de un vehicul. Starea sănătăţii sale este încă neclară", a precizat armata. Gruparea Stat Islamic a ocupat teritorii vaste în Siria şi Irak, unde a proclamat un califat. Baghdadi susţine că a acceptat jurămintele de credinţă din partea mai multor susţinători din Libia, Egipt, Yemen, Arabia Saudită şi Algeria.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.