Israelul, în contact cu zece ţări, inclusiv România - Ambasade la Ierusalim
Ministerul israelian de Externe a iniţiat contacte cu cel puţin zece ţări care au exprimat interesul de a muta ambasadele la Ierusalim, după exemplul SUA, afirmă Tzipi Hotovely, adjunct al ministrului israelian de Externe, printre aceste state figurând, conform unor surse diplomatice, România.
Ministerul israelian de Externe este „în contact cu cel puţin zece ţări” pentru potenţiala transferare a ambasadelor la Ierusalim, a declarat Tzipi Hotovely pentru postul de radio israelian Arutz Sheva. Întrebată care sunt aceste ţări, Tzipi Hotovely a precizat: „Nu pot divulga numele, dar unele sunt din Europa. Ţinem demersurile sub acoperire, deoarece aceste ţări sunt supuse unor presiuni enorme din partea lumii arabe şi a altor ţări europene”.
Însă Tzipi Hotovely a menţionat recenta declaraţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, potrivit căruia România ar trebui să se gândească serios să-şi mute ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. „Până acum, am văzut doar începutul”, a spus Tzipi Hotovely, explicând că deciziile Statelor Unite şi Guatemalei de mutare a ambasadelor la Ierusalim vor fi urmate de alte ţări. Conform unor surse diplomatice citate de presa israeliană, printre ţările care ar analiza posibilitatea mutării ambasadelor la Ierusalim se numără România, Honduras, Filipine şi Sudanul de Sud. Donald Trump a recunoscut recent că Ierusalimul este capitala Israelului, generând un val de nemulţumire în întreaga lume. Decizia lui Donald Trump privind Ierusalimul a fost criticată dur de Autoritatea Palestiniană, de Liga Arabă, de numeroase ţări musulmane, de Uniunea Europeană şi Rusia. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat săptămâna trecută, cu o largă majoritate, un proiect de rezoluţie care condamnă decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de recunoaştere a oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului. România şi alte patru state membre ale Uniunii Europene s-au abţinut de la vot în cursul sesiunii extraordinare a Adunării Generale ONU pe tema deciziei preşedintelui SUA.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.