Italienii izolaţi în casă caută noi modalităţi de a-şi învinge teama - Haz de necaz
Mai degrabă respectuoşi faţă de cuvântul de ordine al guvernului #iostoacasa (eu rămân în casă), italienii, izolaţi în locuinţele lor pentru a se pune la adăpost de un inamic invizibil, fac haz de necaz pentru a-şi învinge teama.
Dacă aplauzele lor pentru personalul medical sau cântecele lor de la balcoane au suscitat elogii în întreaga lume, italienii rivalizează acum şi la capitalul „creativitate copilărească", pe grupuri de discuţii şi pe reţele sociale, în condiţiile în care nu se mai pot întâlni cu prietenii la cafenele.
Pentru că, de şapte zile, singurele deplasări permise sunt cele către locul lor de muncă, pentru tratament sau pentru cumpărături esenţiale, în timp ce reuniunile de orice fel sunt total interzise. De asemenea, poţi să te plimbi sau să faci jogging în cartier, singur sau alături de câinele tău.
Dintr-odată, fotografii cu patrupede de închiriat cu ora, pentru a scăpa de amenzile poliţiştilor vigilenţi, se numără printre glumele cele mai populare. Astfel, un italian face o mizanscenă cu el care-şi scoate câinele-piticanie cu blăniţă neagră şi ondulată; brusc, el se uită la ceas şi o şterge, aruncând animalul fals peste umăr.
Într-o altă mizanscenă, un italian care o face pe grozavul, ascuns în spatele ochelarilor de soare, imită un DJ la arzătoarele electrice ale maşinii sale de gătit, agitându-se pe o muzică asurzitoare.
Un ciclist în ţinută completă traversează apartamentul său pe o bicicletă de curse, înainte de a fi dat jos de soţia sa furioasă. Un călător deschide uşa casei sale tuşind şi este bombardat imediat cu încălţări.
Într-un instantaneu, un muncitor şi-a adus în sufrageria sa betoniera, un sac de ciment şi o mistrie. În josul pozei scrie: „Atunci când ţi se spune să-ţi aduci lucrul acasă".
Celebra frescă a lui Michelangelo de pe plafonul Capelei Sixtine, în care Dumnezeu îşi îndreaptă degetul arătător spre Adam, a fost de asemenea editată. Pe vremea coronavirusului, Dumnezeu s-a dotat cu un flacon de gel dezinfectant din care toarnă în mâna lui Adam.
Izolarea îi vizează pe pensionari, părinţii fiind cei care se ocupă de copiii care nu se mai duc la şcoală, toţi cei care pot lucrează de acasă, în timp ce angajaţii magazinelor au fost obligaţi să-şi tragă obloanele.
Obligaţia de a te autoizola este luată acum în serios într-o Italie care a fost prima din Europa - pe 21 februarie - care a înregistrat un caz de contaminare apărut pe teritoriul său fără a fi importat. La aproape o lună de atunci, străzile oraşelor sunt aproape pustii, traversate din când în când de autobuze-fantomă goale.
Italia a înregistrat oficial 2.158 de morţi din totalul celor 27.980 de cazuri detectate până acum, ceea ce face din ea ţara cea mai afectată din Europa.
Pe străzi, ambianţa nu mai este prin urmare una de amuzament. Italienii care ies din casă poartă majoritatea măşti şi iau o distanţă tot mai mare faţă de concetăţenii lor, trecând pe partea cealaltă a trotuarului, ferindu-se din calea lor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.