Marea Britanie, Japonia și Italia au anunțat vineri că se asociază pentru a construi un avion de luptă de generația a șasea, proiectat să rivalizeze cu cele mai bune avioane de război folosite în prezent de țări precum China, Rusia și Statele Unite ale Americii.

 

„Anunțăm Programul Global Combat Air (GCAP) - un efort ambițios de a dezvolta un avion de luptă de generație următoare până în 2035”, au anunțat liderii celor trei țări într-o declarație comună.

Declarația nu a menționat numele Chinei sau al Rusiei, dar a precizat că noul avion de luptă este necesar deoarece „amenințările și agresiunile sunt în creștere” în întreaga lume.

„Apărarea democrației, economiei și securității noastre și protejarea stabilității regionale sunt din ce în ce mai importante”, au declarat liderii.

Într-un anunț separat, guvernul britanic a explicat că dezvoltarea noului avion de război ar trebui să înceapă în 2024, iar acesta ar trebui să zboare până în 2035. Avionul va folosi tehnologii de la fiecare dintre cei trei parteneri.

„Ambiția este să fie un avion de ultimă generație... avioane fără echipaj, senzori avansați, arme de ultimă generație și sisteme de date inovatoare”, au mai spus britanicii.

Noul avion este văzut ca un înlocuitor pentru avioanele de luptă Typhoon ale Marii Britanii și F-2 ale Japoniei.

În cadrul noului program, Marea Britanie, Japonia și Italia nu vor colabora cu SUA, cel mai important producător de avioane de război din lume.