Jens Stoltenberg în România: „Nu vor exista niciodată state NATO de categoria întâi sau a doua”
România este un membru important al Alianţei Nord-Atlantice şi nu este singură în contextul actualei crize militare dintre Rusia şi Ucraina, a afirmat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România este bine apărată și niciun român nu trebuie să se teamă.
Declarațiile au fost făcute cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Baza Mihail Kogălniceanu.
„Vreau să fiu foarte explicit și foarte clar: România e foarte bine apărată și are toate garanțiile de securitate. Niciun român nu trebuie să se teamă. Forțele noastre armate s-au dezvoltat enorm în ultimii ani, sunt foarte bine pregătite și sunt pregătite pentru orice scenariu. În plus, România este în Alianța NATO, cea mai puternică alianță militară din câte au existat în istorie. Pentru a veni în sprijinul nostru, iată că avem acești militari pe care i-am salutat aici, în baza Mihail Kogălniceanu și alții care au venit din state partenere strategice pentru a lucra împreună cu militarii ronmâni”, a spus Iohannis. El a fost completat de Jens Stoltenberg.
„Este o plăcere să fiu din nou în România, un membru NATO puternic şi dedicat. Şi multe mulţumiri pentru angajamentele dumneavoastră în cadrul Alianţei noastre şi pentru cooperarea strânsă în toţi aceşti ani. Vă mulţumesc şi pentru contribuţiile semnificative în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv în această importantă bază militară. România nu este singură. Sunt aici avioane de vânătoare din Germania şi Italia pentru a proteja şi a apăra toţi aliaţii, pentru a menţine în siguranţă spaţiul aerian. Iar astăzi (n.r. vineri) vor ajunge avioane spaniole în Bulgaria, pentru a consolida misiunea NATO de patrulare aeriană. În acest moment, 1.000 de militari americani sunt pe cale să fie detaşaţi în această bază militară, astfel că numărul total al militarilor ajunge la aproape 2.000 în această bază. Aceasta este o demonstraţie puternică de unitate transatlantică”, a afirmat Jens Stoltenberg, salutând angajamentul ferm al Statelor Unite pentru apărarea Europei.
„De aici, de la Marea Neagră, până în regiunea Mării Baltice, aliaţii se mobilizează pentru a consolida prezenţa NATO în acest moment critic. (...) Săptămâna viitoare, miniştrii Apărării din cadrul NATO se vor reuni pentru a discuta despre modalităţile prin care putem consolida în plus prezenţa în partea de est a Alianţei, inclusiv prin noi grupuri de luptă”, a adăugat Jens Stoltenberg.
„Salut propunerea Franţei de a comanda un grup de luptă al NATO aici, în România. NATO este o alianţă defensivă. Sarcina noastră este să menţinem pacea. Facem acest lucru astăzi asigurându-ne că nu există spaţiu de interpretări greşite sau de calcule greşite în legătură cu angajamentul nostru şi disponibilitatea de a proteja România şi toate statele NATO. Acest lucru este cu atât mai important în contextul mobilizării nejustificate de trupe ruse în interiorul şi în jurul Ucrainei, inclusiv în zona Mării Negre. Marea Neagră este o regiune care are o importanţă strategică vitală pentru NATO”, a continuat Jens Stoltenberg, subliniind că, în afară de trei state membre NATO, în zona Mării Negre sunt şi doi parteneri importanţi ai Alianţei Nord-Atlantice, Ucraina şi Georgia.
Jens Stoltenberg a dat asigurări că NATO menţine disponibilitatea continuării dialogului cu Rusia. „Noi menţinem angajamentul faţă de dialog şi faţă de găsirea unei soluţii politice. Am reiterat invitaţia adresată Rusiei pentru o nouă reuniune a Consiliului NATO-Rusia cât se poate de repede, pentru a aborda problemele cruciale pentru securitatea europeană, inclusiv măsuri de reducere a riscurilor, transparenţa şi controlul armamentului”, a precizat Stoltenberg.
„Dar NATO nu va face compromisuri în privinţa principiilor centrale: dreptul fiecărei naţiuni de a-şi alege propria direcţie şi abilitatea noastră de a proteja şi a apăra toate statele membre. Nu vor exista niciodată state NATO de categoria întâi sau de categoria a doua, există doar state NATO, unite ca unul singur”, a subliniat Stoltenberg (Mediafax).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.