Joe Biden şi-a anunţat candidatura şi s-ar putea confrunta, din nou, cu Trump - Principalul handicap, vârsta
Preşedintele democrat american Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, şi-a anunţat marţi candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024, la care s-ar putea înfrunta din nou cu Donald Trump. Două treimi din alegătorii americani consideră că nici democratul Biden, nici republicanul Trump nu ar trebui să candideze la alegerile prezidenţiale.
„Candidez pentru un nou mandat", declară Biden într-un mesaj video publicat pe reţeaua Twitter, însoţit de imagini de la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.
„Să terminăm treaba", mai spune liderul democrat.
Decizia de a candida pentru un al doilea mandat la Casa Albă, deşi nu este o surpriză, va fi un test pentru a vedea dacă americanii sunt pregătiţi să-i încredinţeze lui Biden, deja cel mai vârstnic preşedinte al SUA, frâiele naţiunii pentru încă patru ani.
„Fiecare generaţie are un moment când trebuie să apere democraţia şi libertăţile sale fundamentale. Cred că acesta este momentul nostru", afirmă preşedintele în videoclipul de campanie de trei minute, lansat împreună cu anunţul candidaturii.
Principalul handicap al liderului democrat, a cărui cotă de popularitate se menţine mediocră, este vârsta sa, notează AFP. Americanii nu au mai ales până acum un preşedinte atât de vârstnic.
Joe Biden va avea 81 de ani în momentul alegerilor, în toamna anului viitor, iar la finalul unui posibil al doilea mandat ar urma să aibă 86 - cu aproape 10 ani mai mult decât speranţa medie de viaţă a bărbaţilor americani.
Totuşi, examenele medicale regulate la care a fost supus în noiembrie 2021 şi februarie 2023 au conchis că starea sa de sănătate este bună, şi este clar că Joe Biden dă dovadă de o anduranţă rar întâlnită, jonglând între crize internaţionale şi mari reforme.
Alegători lipsiţi de entuziasm
Două treimi din alegătorii americani consideră că nici democratul Joe Biden, nici republicanul Donald Trump nu ar trebui să candideze la alegerile prezidenţiale de anul viitor din Statele Unite, indică un sondaj de opinie Reuters/Ipsos publicat marţi.
Aproximativ jumătate dintre democraţii din Statele Unite afirmă că preşedintele Joe Biden nu ar trebui să candideze pentru al doilea mandat la alegerile de anul viitor şi că el este prea bătrân pentru a face acest lucru.
Sondajul, ale cărui rezultate au fost publicate luni, cu o zi înaintea anunţului lui Biden că va candida din nou, arată un public american lipsit de entuziasm faţă de perspectiva unei noi confruntări între Joe Biden şi predecesorul său republican Donald Trump. Astfel, 44% dintre alegătorii democraţi înregistraţi susţin că Biden nu ar trebui să candideze, în timp ce 34% dintre cei republicani sunt de părere că Trump nu ar trebui să se înscrie în cursa electorală.
De la preluarea mandatului în ianuarie 2021, preşedintele Joe Biden a trebuit să trateze probleme economice grave, precum creşterea inflaţiei. Doar 41% dintre cei intervievaţi, printre care 74% dintre democraţi şi 10% dintre republicani, sunt mulţumiţi de rezultatele lui Biden la conducerea ţării.
Joe Biden este cea mai în vârstă persoană care a ajuns preşedinte al SUA şi ar avea 86 de ani la încheierea unui eventual al doilea mandat de patru ani. O proporţie de 61% dintre alegătorii democraţi înregistraţi sunt de părere că el este prea bătrân pentru a mai lucra în administraţia SUA.
Spre comparaţie, doar 35% din alegătorii republicani înregistraţi cred că Donald Trump (76 de ani) este prea bătrân a mai activa pe scena politică americană.
Donald Trump este favorit la obţinerea candidaturii republicane (50% din alegătorii republicani înregistraţi), fiind urmat de guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, preferat de 24% dintre simpatizanţii partidului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.