John Kerry, vizită-surpriză la Bagdad
Secretarul de Stat american John Kerry a ajuns ieri la Bagdad pentru o vizită-surpriză în timpul căreia a exercitat presiuni asupra liderilor irakieni pentru ca aceştia să dea dovadă de o cooperare mai bună în privinţa conflictului sirian.
Este vorba despre prima deplasare a unui şef al diplomaţiei americane în Irak după cea a lui Hillary Clinton în 2009. Această vizită are loc la câteva zile după împlinirea a zece ani de la invadarea ţării, care a condus la înlăturarea regimului lui Saddam Hussein, dar a eşuat în a instaura democraţia parlamentară stabilă dorită de Washington. În cursul întrevederilor sale cu premierul Nuri al-Maliki şi cu preşedintele Parlamentului Osama al-Nujaifi, Kerry ar urma să ceară Irakului să colaboreze în vederea izolării regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad. În opinia Washingtonului, Bagdadul ar putea să contribuie interzicând avioanelor iraniene încărcate cu arme destinate Damascului să survoleze teritoriul irakian. Secretarul de Stat ar urma, de asemenea, să exprime îngrijorarea Washingtonului cu privire la valul de proteste din partea minorităţii sunnite care afectează ţara de la sfârşitul lui decembrie. Statele Unite se tem că Al-Qaida ar putea recupera mişcarea în favoarea sa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.