La Berlin, Revelion în cătarea mitralierei
Autoritățile germane consolidează securitatea în Berlin cu ocazia festivităților de Revelion, în urma atacului cu camionul ce a avut loc săptămâna trecută, înarmând forțele de ordine cu mitraliere și securizând zonele concertelor.
„Anul acesta, vom plasa bariere de ciment și vom poziționa vehicule înarmate la intrările” din jurul Porții Brandenburg, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Berlin.
În timp ce numărul ofițerilor de poliție ce va fi desfășurat se va apropia cifrei din anul 2015, aproximativ 1.000, „cel puțin unii dintre aceștia vor avea asupra lor mitraliere”, a adăugat acesta.
Germania a consolidat măsurile de securitate în timpul festivităților din anul 2015, după atacul din Paris din 13 noiembrie.
Cei care vor participa la festivități nu vor avea voie să aibă asupra lor rucsace sau genți de dimensiuni mari.
De asemenea, toate tipurile de materiale pirotehnice și periculoase, precum sticlele, vor fi interzise în cadrul evenimentului de sâmbătă, unde se așteaptă să participe mii de persoane.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.