Un nepalez a mărturisit că a ucis un băiat, după ce a afirmat că un şaman i-a spus că un sacrificiu uman îl va vindeca pe fiul său bolnav, relatează CNN.

Cadavrul băiatului, Jivan Kohar, în vârstă de zece ani, a fost găsit pe 24 iulie la periferia satului Kudiya, în sud-vestul Nepalului. Copilul fusese dat dispărut cu trei zile mai înainte. Comisarul de poliţie Nal Prasad Upadhyaya, care a condus ancheta, că bărbatul, Kodai Harijan, a recunoscut că a comis crima înfiorătoare împreună cu mai multe rude, după ce a consultat un şaman. În unele culturi, şamanii sunt consideraţi ca având puteri magice sau spirituale prin care pot vindeca persoane bolnave. Potrivit depoziţiei date poliţiei, Harijan şi rudele sale au găsit copilul în timp ce acesta se juca cu prieteni în sat şi l-au ademenit dându-i un pachet de biscuiţi şi promiţându-i suma de 50 de rupii (aproximatic 49 de cenţi). Ei l-au condus pe băiat la un templu de la periferia satului, unde au executat ritualul religios. Băiatul a fost condus după aceea pe un câmp din apropiere, unde trei persoane l-au ţintuit la pământ, iar a patra i-a tăiat gâtul. Când cadavrul a fost găsit de poliţie, capul era despărţit aproape complet de corp. În total 11 persoane, inclusiv şamanul, au fost arestate pentru implicare, iar autorii crimei riscă închisoarea pe viaţă. Cel puţin cinci dintre ei şi-au mărturisit rolul pe care l-au jucat în această crimă oribilă. "S-a întâmplat un lucru extrem de regretabil", a declarat Hari Prasad Mainai, un oficialul de la nivelul districtului Nawalparasi. "Vom lansa de la nivel guvernamental un program de sensibilizare împotriva acestor superstiţii în satele din districtul Nawalparasi", a promis el.