Letonia - Angajaţii nevaccinaţi pot fi concediaţi
Parlamentul leton a permis joi companiilor să concedieze lucrătorii care refuză fie să se vaccineze împotriva COVID-19, fie să lucreze la distanță, în timp ce țara se luptă cu unul dintre cele mai grave valuri de COVID-19 din Uniunea Europeană, scrie Reuters.
Aproximativ 61% dintre adulții letoni sunt complet vaccinați, mai puțin decât media Uniunii Europene de 75%. Țara a fost prima din UE care a revenit la izolare în această toamnă, când cazurile de Covid-19 au crescut vertiginos, și a cerut ajutor medical altor state membre ale UE, în timp ce facilități improvizate pentru Covid-19 sunt instalate pe holurile și în garajele spitalelor. Noua lege permite întreprinderilor să îi suspende fără plată pe cei nevaccinați dacă aceștia refuză fie să se vaccineze, fie, dacă este posibil, să fie transferați la muncă la distanță. Firmele pot apoi să îi concedieze pe angajați dacă nu se vaccinează în trei luni de la suspendare.
"Există un motiv suficient pentru a crede că o astfel de persoană nu este potrivită pentru acest post", a scris guvernul leton într-un memoriu trimis parlamentului. Noile reguli vor intra în vigoare la 15 noiembrie, când Letonia va ieși din izolare, și există excepții pentru cei care au motive medicale pentru a nu se vaccina, cum ar fi cei trecuți prin boală. Anterior, mandatul de vaccinare se aplica doar lucrătorilor din domeniul sănătății, educației și asistenței sociale, a relatat televiziunea publică letonă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.