Liderii europeni şi visele lor periculoase privind armata unică - Dispută pe armele nucleare
Generalul Hans-Lothar Domröse, fost şef al Comandamentului Reunit al Forţelor Aliate NATO, a avertizat în 2017 că eventualitatea dotării Uniunii Europene cu arme nucleare în mod autonom faţă de NATO „ar deschide o Cutie a Pandorei”.
Surse citate de cotidianul The New York Times afirmau în martie 2017 că liderii Uniunii Europene analizau posibilitatea lansării unui program nuclear comunitar construit în jurul arsenalului atomic deţinut de Franţa. Conform acestui plan, arsenalul nuclear francez va fi reconfigurat pentru a proteja restul Europei. Programul nuclear ar urma să intre sub comandament european, cu o finanţare şi doctrină militară la nivel comunitar. Ideea creării unui arsenal nuclear european ar fi fost analizată în contextul în care Uniunea Europeană nu ar mai vrea să fie dependentă de Statele Unite în materie de apărare.
Chiar dacă nicio nouă ţară nu ar obţine armament nuclear prin acest plan, aplicarea acestui model ar constitui o escaladare fără precedent a puterii colective a Europei şi o separare radicală de Statele Unite conduse de Administraţia Donald Trump. Însă Guvernul de la Berlin a negat că există un astfel de plan.
La rândul său, generalul Hans-Lothar Domröse a declarat, citat de publicaţiile Bild şi The Telegraph: „Acest lucru ar deschide Cutia Pandorei şi ar declanşa o cursă a înarmării. În acest caz, ar fi mai dificil să le interzicem unor ţări ca Iranul să fabrice arme atomice. Dar este necesară achiziţionarea masivă de armament convenţional, fără a se pune problema armelor atomice; putem să ne apărăm şi fără bombe atomice”.
În februarie 2017, Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator Lege şi Justiţie, aflat la putere în Polonia, a pledat pentru consolidarea rolului militar al Europei, pronunţându-se în favoarea ideii unei Uniuni Europene „superputere nucleară”. „Eu aş saluta o Europă ca superputere atomică, una care să poată ţine pasul cu Rusia”, a afirmat Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului de guvernământ din Polonia, Lege şi Justiţie (PiS, dreapta).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.