Mama lui Alexei Navalnîi i-a cerut președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să-i permită să ia acasă cadavrul fiului ei. Inițial familiei și avocaților li s-a spus că procedura va ține două săptămâni.

Mama lui Alexei Navalnîi i-a cerut lui Vladimir Putin să-și vadă fiul și să-i predea cadavrul fiului ei.

„Vladimir Putin... lasă-mă să-mi văd în sfârșit fiul”, a transmis Lyudmila Navalnaya, potrivit Sky News. Trupul lui Alexei Navalnîi nu va fi dat familiei în următoarele 14 zile, potrivit purtătorului său de cuvânt.

„Anchetatorii le-au spus avocaților și mamei lui Alexei că nu le vor da cadavrul. Corpul va fi supus unui fel de „examinare chimică” pentru încă 14 zile”, a transmis luni, purtătorul de cuvânt, pe X.

 

Fratele lui Alexei, pe lista celor căutați

Fratele lui Alexei Navalnîi a fost plasat pe lista persoanelor căutate de Rusia, relatează agenția de știri TASS. Un nou dosar penal a fost deschis împotriva lui Oleg Navalnîi, iar acesta este acum o persoană căutată de autoritățile ruse.

În 2021, Oleg Navalnîi a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru încălcarea restricțiilor Covid. În același an, el a fost acuzat că a făcut apel la ruși să participe la un miting pentru fratele său. El a călătorit în Cipru în 2021 și nu s-a mai întors în Rusia, potrivit rapoartelor citate de Sky News.

 

„Nişte bandiţi în uniformă”

Iulia Navalnîia, văduva liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi, a cerut Uniunii Europene să nu recunoască alegerile din martie din Rusia, care este aproape sigur că îi vor da președintelui Vladimir Putin un nou mandat de șase ani.

Iulia a folosit un mesaj video din străinătate pentru a face un apel la susținători să i se opună lui Putin cu mai multă hotărâre ca oricând și să elibereze Rusia de ceea ce ea a caracterizat drept o elită coruptă de „bandiți în uniformă, hoți și criminali", scrie Reuters.

„Nu recunoașteți aceste alegeri", le-a spus Iulia Navalnîi miniștrilor de Externe ai Uniunii Europene la o reuniune care a avut loc luni la Bruxelles, potrivit unei transcrieri furnizate marți de o purtătoare de cuvânt.

„Un președinte care și-a asasinat principalul adversar politic nu poate fi legitim prin definiție", a spus Iulia Navalnîia. Ea l-a acuzat pe Putin de uciderea soțului ei și a spus că vor fi furnizate dovezi în scurt timp. Liderii occidentali, inclusiv președintele american Joe Biden, l-au acuzat pe Putin de moartea lui Navalnîi și au avertizat asupra consecințelor.