Marea Britanie agită marota imigranţilor bulgari şi români - Sfârşitul liberei circulaţii
Theresa May ar urma să anunțe în luna martie că M. Britanie nu va mai garanta libera circulație a imigranților din state UE care sosesc după inițierea procedurii Brexit, în contextul temerilor că "jumătate din România și Bulgaria" ar putea emigra în Regatul Unit, potrivit unei surse guvernamentale.
Prim-ministrul britanic ar urma să anunțe că Londra va garanta dreptul de ședere permanentă pentru imigranții originari din state membre UE care sosesc înainte de activarea Articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, prin care se declanşează în mod formal procedura de scoatere a Marii Britanii din Blocul comunitar, notează cotidianul britanic The Telegraph. Pe de altă parte, cei sosiți după această dată ar urma să fie vizați de măsurile de limitare a imigrației pe care Marea Britanie vrea să le introducă după ieșirea din UE, care ar putea include un nou regim de vize și acces restricționat la beneficii sociale. Este de așteptat ca May să ofere aceste garanții atât timp cât și cetățenii britanici care locuiesc în alte state UE vor beneficia de același garanții. Totuși, cel mai probabil această decizie a Londrei nu va fi bine primită de Uniunea Europeană, care dorește ca M.Britanie să garanteze libertatea de circulație a cetățenilor UE până la finalizarea procedurii Brexit, care este programată să se încheie în anul 2019.
"Avem indicii că Uniunea Europeană ar putea încerca să ne forțeze să protejăm pe toată lumea care sosește până la momentul ieșirii (din UE)", a declarat o sursă guvernamentală pentru The Telegraph. "Am putea ajunge ca jumătate din România și Bulgaria să vină aici dacă așteptăm atât de mult". Premierul Theresa May a semnalat că ar putea declanşa în martie procedura de scoatere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Purtătorul de cuvânt al premierul Theresa May a anunţat că aceasta intenționează să facă din clarificarea statutului imigranților europeni din Regatul Unit o prioritate în negocierile pentru Brexit, dar nu poate da repere temporale în ce ceea ce privește politica guvernului privind imigrația. Purtătorul de cuvânt a adăugat că nu există, deocamdată, nicio indicație privind datele când ar putea intra în vigoare noile politici privind imigrația.
"Cred că, în privința drepturilor cetățenilor UE din Marea Britanie, prim-ministrul a arătat clar că vrea să îi acorde prioritate odată ce vor începe negocierile cu statele membre", a afirmat oficialul guvernamental.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.