Deputata laburistă Jo Cox a fost atacată de un bărbat care pare să fie favorabil ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, afirmă surse citate de presa britanică. Conform unor surse, atacatorul a strigat: „În primul rând, Marea Britanie”.

Partidul Laburist, din care face parte Jo Cox, este favorabil rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană. Premierul Marii Britanii, David Cameron, a exprimat „preocupare” în legătură cu tentativa de asasinare a deputatei laburiste Jo Cox. „Sunt foarte preocupat de informaţiile privind rănirea deputatei Jo Cox. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt pentru Jo şi pentru familia acesteia”, a transmis premierul conservator. Deputata laburistă britanică Jo Cox este în stare critică după ce a fost împuşcată şi înjunghiată în nordul regiunii britanice Anglia. Potrivit presei britanice, Jo Cox, în vârstă de 41 de ani, membră a Partidului Laburist, a fost atacată în circumscripţia sa electorală, în localitatea Birstall, situată în apropierea oraşului Leeds.

În acelaşi incident a fost înjunghiat un bărbat de circa 40 de ani, care a suferit răni uşoare. Potrivit unor surse citate de site-ul agenţiei Reuters, Jo Cox, membră a Camerei Comunelor, este în stare critică. Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost arestat preventiv în urma atacului. „Există un incident în Birstall”, a confirmat Poliţia din comitatul West Yorkshire, fără a oferi detalii.Campania electorală organizată înaintea referendumului pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană a fost suspendată pe parcursul zilei de joi ca reacţie la tentativa de asasinare a deputatei laburiste Jo Cox. Tabăra favorabilă ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană a anunţat suspendarea campaniei electorale pe parcursul zilei de joi. „Am auzit de vestea groaznică privind atacul care a vizat-o pe deputata Jo Cox. Gândurile mele sunt la Jo şi la familia ei”, a declarat fostul primar al Londrei Boris Johnson, unul dintre liderii grupului politic care militează pentru ieşirea Marii Britanii din UE.