Marea Neagră. Flota rusă cu radarele pe distrugătorul american - Jocuri de război
Flota rusă a Mării Negre monitorizează mişcările distrugătorului american Donald Cook, care a intrat în Marea Neagră, a declarat sâmbătă Centrul Naţional de Control al Apărării din cadrul Ministerului Apărării din Rusia, informează agenţia TASS.
„Forţele Flotei Mării Negre au început să urmărească distrugătorul echipat cu rachete ghidate USS Donald Cook imediat după ce a intrat în Marea Neagră", a spus centrul, potrivit căruia mişcările distrugătorului american sunt monitorizate de nava de pază Pytlivy, precum şi cu ajutorul mijloacelor electronice şi tehnice ale flotei.
USS Donald Cook a intrat în Marea Neagră sâmbătă la ora 20.00, a specificat Centrul Naţional de Control al Apărării din Rusia.
Militarii ruşi au reamintit că, în conformitate cu Convenţia de la Montreux, care reglementează tranzitul şi navigarea prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, USS Donald Cook nu poate rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile, fiind o navă de război care aparţine unei ţări fără litoral.
Sâmbătă dimineaţa, serviciul de presă al Flotei a şasea americane a raportat că distrugătorul cu rachete ghidate USS Donald Cook din clasa Arleigh Burke a început să traverseze Strâmtoarea Dardanele spre Marea Neagră „pentru a desfăşura operaţiuni de securitate maritimă şi pentru a spori stabilitatea maritimă regională, nivelul de pregătire şi capacitatea navală cu aliaţii şi partenerii NATO din regiune", conform sursei citate.
Comandantul distrugătorului, Matthew J.Powel, a subliniat că o astfel de cooperare va permite să reacţioneze eficient la viitoarele crize şi să prevină posibile agresiuni, scrie agenţia de presă EFE.
Agenţia spaniolă aminteşte în acest context că un incident naval a avut loc între Rusia şi Ucraina la 25 noiembrie anul trecut, când trei nave ucrainene au fost sechestrate cu forţa de gărzile de coastă ruseşti pentru a fi pătruns ilegal în apele teritoriale din apropierea peninsulei Crimeea, în strâmtoarea Kerci, care face legătura dintre Marea Neagră şi Marea Azov. Kievul a acuzat Moscova de „agresiune'' şi a declarat stare de urgenţă în zece regiuni ale ţării, aminteşte EFE.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acceptat propunerea Berlinului de a trimite specialişti germani şi francezi în strâmtoarea Kerci pentru a verifica dacă Moscova garantează navigarea liberă între mările Neagră şi Azov.
USS Donald Cook are baza în portul spaniol Rota şi a participat la bombardamente în Siria.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.