În urmă cu câteva zile, în Irlanda a fost votată legea care impune introducerea pachetelor de țigări neutre, această țară devenind prima din Uniunea Europeană care adoptă o astfel de legislație. Măsura este salutară şi demnă de urmat şi de România, flagelul  fumatului ucigând anual mii de români.

Noua lege interzice utilizarea de brand-uri, logo-uri și culori distinctive și prevede ca toate produsele să fie vândute în pachete similare, pe care vor fi aplicate avertismente de sănătate. Legea, care avea sprijinul tuturor partidelor, a fost adoptată fără vot și urmează să fie semnată de președintele irlandez, după o aprobare de ordin tehnic, săptămâna viitoare, în fața camerei superioare a Parlamentului. Legea nu va deveni efectivă decât în mai 2017, atunci când toate ambalajele existente vor fi retrase. Cu această lege, Irlanda urmează exemplul Australiei, care a introdus pachetele de țigări neutre în 2012.

În Regatul Unit, premierul David Cameron a anunțat la sfârșitul lunii ianuarie că va prezenta un proiect de lege în acest sens, înaintea încheierii legislaturii în curs, până la sfârșitul lunii martie. Franța intenționează să impună pachetul de țigări neutru în 2016.