Matteo Renzi, premierul Italiei: Avem nevoie de un serviciu de informaţii la nivelul UE
Premierul italian Matteo Renzi a pledat, după atacurile soldate cu 17 morţi în trei zile la Paris, pentru înfiinţarea unei agenţii de informaţii a Uniunii Europene.
"Avem o monedă comună şi ar trebui, de asemenea, să avem o agenţie comună de securitate şi informaţii. Europa trebuie să fie unită împotriva terorismului", a declarat Renzi, citat de presa italiană. "(În Italia) nu avem indicii sigure care să ne determine să considerăm că există un risc pentru o ţintă anume. Dar ne comportăm ca şi cum ar fi cazul, iar serviciile îşi fac datoria", a adăugat el. Securitatea Romei şi Vaticanului a fost consolidată în septembrie, după un mesaj telefonic care sugera că radicali islamişti planifică să atace capitala Italiei şi Sfântul Scaun.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.